Universitatea Craiova are datorii de aproape 4 milione de euro. Printe cei cărora le datorează bani se află și fostul jucător Florin Șoavă. Acesta are de partea sa o decizie TAS, prin care clubul oltean trebuie să îi plătească suma restanta.
„S-a făcut o cerere de amânare a acestei decizii la TAS, dar regulamentul spune clar: chiar dacă s-a făcut această cerere, Craiova trebuia să-mi platească banii, iar dacă n-a facut acest lucru, trebuia să nu mai fie programată. Din punctul meu de vedere, s-a încălcat clar regulamentul”, a spus Șoavă la Digi Sport.
Fotbalistul s-a luat de vicepreședintele Craiovei, Silvian Cristescu, care l-a făcut nesimțit pentru că și-a cerut drepturile.
„Un an de zile nu mi s-a dat un telefon sau nu mi s-a băgat vreun leu un cont, apoi domnul Cristescu a ieșit la televizor și mi-a spus că sunt nesimțit. În vastul său vocabular există doar 4 expresii: suntem proștii proștilor, scoatem echipa de pe teren, am fost furați de arbitri și, referitor la jucătorii care au activat la Craiova și nu și-au primit drepturile, că au făcut 20 de dușuri la Craiova și au luat foarte mulți bani”, a mai declarat Șoavă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER